Prima reacție a omului care i-a pus cariera în pericol lui Shaw: „Îi transmit toată puterea mea, am trecut și eu prin asta și stiu ce simte”

Prima reacție a omului care i-a pus cariera în pericol lui Shaw:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentarea horror a tânărului Luke Shaw (20 de ani) a făcut înconjurul lumii, după ce a fost scos pe targă în minutul 20 al partidei PSV – Manchester United (2-1) din cadrul grupelor UEFA Champions League.

După investigații amănunțite, verdictul medicilor a fost unul crunt: dublă fractură de tibie și peroneu. Fundașul stânga va fi operat și va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare, ceea ce îi pune în pericol participarea la CE 2016.

Lumea fotbalistică nu a rămas indiferentă la drama prin care trece fostul jucător al „Sfinților”. După această accidentare, Luke Shaw a fost bombardat cu mesaje de încurajare. Hector Moreno, cel care i-a provocat această accidentare groaznică, a postat și el un mesaj pe contul său de Twitter.

„În primul rând, vreau să-ți transmit toată puterea mea Luke, am trecut și eu printr-un asemenea moment și știu ce simți. Sper să ai o recuperare rapidă și să ne revedem curând pe terenul de joc. Toate cele bune”, a scris Moreno

Moreno nu a fost singurul care a reacționat după cumplita accidentare, Adnan Januzaj, Gary Lineker, Alan Shearer și Aaron Ramsey și-au arătat și ei suportul față de internaționalul englez. Și Juan Mata a postat un mesaj de susținere pentru colegul său pe o altă rețea de socializare:

„Merg la culcare frustrat și dezamăgit de rezultatul obținut, dar urmează un alt joc în curând și vom da totul să-l câștigăm pe acela. Sunt foarte trist pentru ce i s-a întâmplat lui Luke. Toți vrem ca el să se întoarcă rapid pe gazon. O să-i simțim lipsa pentru o perioadă

La câteva ore după ce a fost scos cu targa de pe teren, a apărut și prima reacție a tânărului fundaș: „Mulțumesc tuturor pentru mesaje. Cuvintele nu pot descrie cât de șocat sunt de tot ce s-a întamplat, drumul către recuperare începe acum. Mă voi întoarce mai puternic”

articol scris de Andrei PAL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×